Pitorescul Barbu Vacarescu

Dau si eu mai departe!!

Dom’le ma simt foarte onorata de leapsa care mi-a fost predata astazi si mai ales de faptul ca intamplarea face ca zilele trecute chiar sa ma fi apucat iar de citit prin metrou. Este vorba de”Trei pe doua biciclete” de Jerome K. Jerome.

Zice asa:

“Dupa aceea putea sa joace fotbal cu omul, sau tenis, sau orice altceva, la alegere, iar cele douazeci sau treizeci de persoane care se repezisera sa dea o mana de ajutor nu ar fi facut decat sa aplaude.Cu toate acestea, ideea lui, dupa cum ne-a explicat mai tarziu, era sa ia furtunul din mainile omului si, drept pedeapsa, sa-l intoarca impotriva lui.Omul care stropea avea, se pare, aceeasi idee, respectiv sa pastreze furtunul si sa-l utilizeze ca pe o arma cu care sa il faca pe Harris ciuciulete.Bineinteles, rezultatul a fost ca amandoi au facut ciuciulete toate fiintele si obiectele neinsufletite de pe o raza de cincizeci de iarzi, cu exceptia lor.”

Cum am asa de multi prieteni bloggeri voi preda leapsa mai departe stimabilului Mu Cinceai pentru ca el valoreaza cat 6 si am incredere ca va stii ce sa faca cu ea (a se vedea aici). Mu, ai legatura!

Viata de broasca…

Candva in cursul saptamanii trecute a plecat dintre noi, cea care a fost broasca mea mai mare. Familia Broasca Testoasa domicilia la mine in camera inca de pe vremea cand eram clasa a 10a (si dinozaurii zburdau liberi pe strazi). Prezenta lor nu prea se facea simtita decat in momentele de foamete, cand agitatia in acvariu crestea simtitor, sau cand concentratia de caca din apa depasea limitele admisibile (Paste, Craciun etc). Ma tot gandesc ca ar fi momentul sa amintesc despre cat de draguta era Broasca Mare cand facea una si alta, dar sincer in afara de a zace pe pietre si de a se mai harjoni cu prietena si colega de acvariu (Broasca Mica) nu prea stiu ce sa zic. Totusi era un suflet mic si puturos la mine in camera. Si acum nu mai e. Broasca Mica a ramas singura… mirata… parca lipseste ceva…(sper eu ca macar atat sa perceapa cu neuronul ei de reptila… desi am mari indoieli referitoare la doliul ei). Momentul descoperirii cadavrului plutitor si actiunile intreprinse ulterior se numara printre cele mai odioase clipe prin care am trecut (si asta pana la urma cred ca e un lucru bun). A durat jumatate de ora sa imi fac curaj sa o apuc de carapace si sa o pun in punga. Toata femeia crizata din mine a iesit la suprafata. Cum sa pun eu mana pe chestia aia??? Stiam exact cum sa procedez, insa gandul ca o sa ii atarne capul si picioarele din carapacea aia ma facea sa ma urc pe pereti. Sa nu uit sa mentionez ca avea gatul  umflat intr-o parte ORRRIIIIIBIIIL!!! (nu puteam sa nu impartasesc intregii lumi aceasta experienta fantastica) si de asemenea datorita carnii crude de pui cu care am hranit-o in tinerete era suficient de mare si grea incat sa existe posibilitatea sa o scap. De asemenea trebuie mentionate miresmele degajate in momentul in care am miscat-o, pentru ca dupa cum spuneam nefericitul eveniment a avut loc candva saptamana trecuta, banuiesc, iar eu am descoperit abia aseara. Intr-un final dupa lungi discutii cu mine insami am reusit! Pe la jumatatea traseului intre apa si punga imi venea sa o arunc si sa ma duc dracu sa imi borasc creierii, dar ideea ca va trebui sa o iau de la capat era si mai hidoasa.

S-a terminat.

Viata va merge inainte pentru mine si Broasca Mica la fel ca si pana acum, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru ca oricum nu se intampla nimic nici inainte. Prea trist sa iti traiesti toata viata intr-un rahat de acvariu, uitandu-te pe pereti si la un poster cu broastele groovy din “Finding Nemo”. Dar pe de alta parte, esti doar o broasca si pentru tine nu exista altceva, nu exista idealuri, nici neimpliniri, nici bucurie, nici tristete. Te doare in pix. Asa ca odihneste-te in pace Broasca Mare acolo in Raiul Broastelor unde probabil ca zaci pe o piatra si parca ti se pare ca s-a scimbat un pic peisajul, da nu prea iti dai tu seama foarte clar ce se intampla.

Inca mai credeti?

Astazi circula urmatorul mail:

SUSTINERE SPECIALA PENTRU LEGEA MAMELOR
 
 
Deputatul Lavinia Sandru, vicepresedinte PIN, a initiat un proiect legislativ de modificare a OUG 148/2005, privind sustinerea familiei pentru cresterea copilului. PIN nu este de acord cu acordarea sumei de 8 milioane tuturor mãmicilor indiferent de veniturile pe care acestea le obþineau înainte de a intra în concediu de maternitate. Lavinia Sandru propune guvernului un proiect prin care tinerele mame sã poatã sã opteze fie pentru suma de 8 milioane, fie pentru 85\% din veniturile ultimelor 12 luni.
 
Pentru a semna petitia accesati adresa:
 
http://www.petitiononline.com/legemame/petition.html

 Am semnat si eu la insistentele celor care vor sa faca ceva in sensul asta, dar sunt foarte curioasa daca vreodata o petitie de genu asta a avut vreun efect. Are importanta ca niste zeci de mii de oameni semneaza o chestie pe net? Ii pasa cuiva de asta? Dar noi dam acolo cu subsemnatu’ si ne bucuram ca Romania va fi un loc mai bun de maine… S-O CREDETI VOI!

Lasati-ma sa urlu!!!

Am ajuns din nou la karaoke. Suntem perseverenti, chiar daca nu ne pricepem foarte bine la asta noi mergem, bem, dansam si evident cantam… sau zbieram… dupa posibilitati… important e ca ne simtim bine. Ieri insa am intampinat o oarecare problema: cantaretzele fidele de treiij’ de ani care aparent pot sa isi ia microfon cand vrea muschii lor si sa cante (frumos ce-i drept) peste tine. Lucru care pe mine ma scoate din minti. Apreciez talentul lor, chiar il apreciez, dar frate lasati-ne sa ne manifestam si noi, cu vocile noastre de cacat, pe melodia pe care noi am ales-o. Vrei sa canti? inscrie-te si canta fato pana iti cad plamanii pe jos, dar lasa-ma si pe mine sa-mi vad de treaba mea ca daca am nevoie de ajutor vin eu si ti-l cer. E adevarat ca daca erau baieti sau cel putin niste fete sociabile, poate altfel ar fi stat lucrurile… dar cu scarbele astea frate… Ce ma enerveaza e ca nu am nici o sansa sa le dau mucu.Si atunci ce sa fac? Ma resemnez, mai urlu o melodie si ma duc sa ma culc. E o batalie pierduta…

Dar razboiul abia a inceput.

Oare eu sunt singura care a observat k i s-a dus firu’ la ciorap?

Nu e loc de romantism aici!!!

El si ea, un cuplu dragut de vreo 23 de ani ma storcesc in autobuz. Nimic nou, asa e orasul asta. Incerc sa privesc lucrurile cu calm si plus ca mi se par draguti si inocenti. Vorbesc de munca, de camin, despre cat de bine era in orasul lor in care in 5 minute ajungeai de oriunde oriunde (aici ma enervez un pic pentru ca nu ii inteleg frate, sa stea naibii la ei acasa sa nu mai vina aici in orasul asta naspa si aglomerat DE EI, dar in fine este oarecum justificabil nu am chef sa ma gandesc la subiectul asta acum … asa ca ii consider in continuare draguti). El ofteaza… e foarte naspa cand ai un metru jumate inaltime, aerul e mai greu de respirat acolo, cand mai vine si unu de-asta sa-ti lipeasca respiratia de ceafa oricat de dragut ar fi tot ma umple de scarba… ofteaza si ea… din simpatie… TOT PE MINE. In fine imi indrept atentia asupra autobuzului care nu se mai misca incercand sa ii ignor pentru k ca simt ca in curand nu o sa mi se mai para asa de draguti… dar ghici ce… oftatul a trezit romantismul in ei asa ca se pupa… PESTE MINE!! se giugiulesc, se iubesc, ca doi porumbei pe care in curand as vrea sa ii calc cu masina si dupa care … iar ofteaza… in aceeasi directie. Nu mai comentez nimic… nici macar in sinea mea dar cu toate astea parca vad particulele respiratiei cum vin cu incetinitorul spre mine… si una cate una se lipesc de ceafa si obrajii mei BLEAH! Multumesc cerului k totusi e frig afara si ma gandesc k ar fi mult mai scarbos sa stau langa unii care miros a transpiratie, deci e inca bine, lasa-i sa fie ei draguti acolo si sa se iubeasca in treaba lor. Intre timp autobuzul reuseste sa ajunga la urmatoarea statie si evident trebuie sa devenim si mai intimi desi nu credeam ca acest lucru este fizic posibil. Ea: mi-e cald, El (plictisit): pai de ce?…. ea ofteaza ADANC… se pupa… Ea: mi-e cald, El (plictisit): pai de ce?… eu? ma rog din rasputeri sa nu mai ofteze.  E bine totusi ca nu le pute gura nici unuia. Deci vezi? Nu poti sa ii urasti…IAR SE PUPA FRATE????? Ia sa ma mai lase dracu in pace cu schimbatu lor de lichide…. In fine povestea are un final fericit pentru ca am ajuns  dupa  30 de minute de chin si cateva zeci de oftaturi si pupaturi, 4 statii mai incolo si am scapat.

Fac apel pe aceasta cale catre tinerele cupluri, si in special catre cele de varsta a doua, treia si fosile sa inceteze cu gesturile astea in locuri aglomerate. Exista parcuri, boscheti, WC-uri, propriile voastre case!!! Evitati locurile publice. Pentru ca eu personal in curand cred ca am sa pleznesc pe cineva oricat de dragut ar fi!

Va multumesc.