Candva in cursul saptamanii trecute a plecat dintre noi, cea care a fost broasca mea mai mare. Familia Broasca Testoasa domicilia la mine in camera inca de pe vremea cand eram clasa a 10a (si dinozaurii zburdau liberi pe strazi). Prezenta lor nu prea se facea simtita decat in momentele de foamete, cand agitatia in acvariu crestea simtitor, sau cand concentratia de caca din apa depasea limitele admisibile (Paste, Craciun etc). Ma tot gandesc ca ar fi momentul sa amintesc despre cat de draguta era Broasca Mare cand facea una si alta, dar sincer in afara de a zace pe pietre si de a se mai harjoni cu prietena si colega de acvariu (Broasca Mica) nu prea stiu ce sa zic. Totusi era un suflet mic si puturos la mine in camera. Si acum nu mai e. Broasca Mica a ramas singura… mirata… parca lipseste ceva…(sper eu ca macar atat sa perceapa cu neuronul ei de reptila… desi am mari indoieli referitoare la doliul ei). Momentul descoperirii cadavrului plutitor si actiunile intreprinse ulterior se numara printre cele mai odioase clipe prin care am trecut (si asta pana la urma cred ca e un lucru bun). A durat jumatate de ora sa imi fac curaj sa o apuc de carapace si sa o pun in punga. Toata femeia crizata din mine a iesit la suprafata. Cum sa pun eu mana pe chestia aia??? Stiam exact cum sa procedez, insa gandul ca o sa ii atarne capul si picioarele din carapacea aia ma facea sa ma urc pe pereti. Sa nu uit sa mentionez ca avea gatul umflat intr-o parte ORRRIIIIIBIIIL!!! (nu puteam sa nu impartasesc intregii lumi aceasta experienta fantastica) si de asemenea datorita carnii crude de pui cu care am hranit-o in tinerete era suficient de mare si grea incat sa existe posibilitatea sa o scap. De asemenea trebuie mentionate miresmele degajate in momentul in care am miscat-o, pentru ca dupa cum spuneam nefericitul eveniment a avut loc candva saptamana trecuta, banuiesc, iar eu am descoperit abia aseara. Intr-un final dupa lungi discutii cu mine insami am reusit! Pe la jumatatea traseului intre apa si punga imi venea sa o arunc si sa ma duc dracu sa imi borasc creierii, dar ideea ca va trebui sa o iau de la capat era si mai hidoasa.
S-a terminat.
Viata va merge inainte pentru mine si Broasca Mica la fel ca si pana acum, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pentru ca oricum nu se intampla nimic nici inainte. Prea trist sa iti traiesti toata viata intr-un rahat de acvariu, uitandu-te pe pereti si la un poster cu broastele groovy din “Finding Nemo”. Dar pe de alta parte, esti doar o broasca si pentru tine nu exista altceva, nu exista idealuri, nici neimpliniri, nici bucurie, nici tristete. Te doare in pix. Asa ca odihneste-te in pace Broasca Mare acolo in Raiul Broastelor unde probabil ca zaci pe o piatra si parca ti se pare ca s-a scimbat un pic peisajul, da nu prea iti dai tu seama foarte clar ce se intampla.
condoleante!